top of page
Caută

Jocuri si jucării - gânduri pentru părinți

România comunistă a anilor 80 putea fi caracterizată intr-un singur cuvânt: ”lipsuri”. Lipseau alimente. lipsea caldura, lipsea libertatea. Si da, de multe ori, lipseau și jucăriile pentru cei mici. Nu vreau să mă aplec asupra acestui subiect dar cred că, într-o oarecare măsură, el a creat comportamentul adulților de astăzi. Părinții, bunicii, rudele apropiate, toți cară azi cu multă bucurie în camera copiilor tot felul de jucării, convinși că cei mici se vor bucura de ele. Castele, păpuși vorbitoare, jocuri de construcție, ferme de animale, jucării digitale complexe, mașini și avioane. pop it-uri și tot ce mai vezi in magazine sau la televizor, toate se inghesuie in camera copilului. De câte ori nu auzim: ”eu i-am luat și d-aia și d-aia, ca să aibă de toate” sau ”le-a primit cadou, i le pun pe toate acolo că se joacă el când are chef cu fiecare.” ? . Este însă o idee bună să îngrămădim toate lucrurile astea in camera copilului? E adevărat, jocul și jucăriile sunt o componentă centrală a dezvoltării personalității, ele formează un suport puternic pentru imaginație, creativitate, forța de reprezentare a celor mici.

Psihologii ne spun că, în joc, copiii testează cine sunt și cine vor să fie. Iar studiile lor ne arată că mai puțin este de fapt mai mult. ” Am constatat că într-o cameră a copiilor unde se înghesuie simultan prea multe jucării, se provoacă copilului mai mult stres decât bucurie.” spune psihologul german André Frank Zimpel, unul dintre cei mai buni psihologi și autor de cărți în domeniul pedagogiei curative.

Și e firesc să fie așa. Orice jucărie are o anume semnificație pentru un copil, aceasta este întotdeauna legată de dorința sa naturală de a se juca. E ca și cum jucăria, atunci când copilul o vede, i-ar spune ”fă ceva cu mine, te rog joacă-mă!”. Cu cât mai multe jucării într-o cameră, cu atât mai multe voci care îl cheamă simultan. Imaginați-vă că la birou stați toată ziua într-o cameră cu voci puternice care vă cheamă în mod constant! Cum v-ați simți? Asa e si pentru cel mic. Copilul va fi întrerupt și distras din nou și din nou și nu va putea niciodată să se scufunde într-un joc pentru o lungă perioadă de timp. Rezultatul: dacă un copil începe să se dedice uneia dintre jucării, alta îi va atrage atenția după un timp foarte scurt. În curând, părintele va observa agitația copilului și in alte domenii, ca de exemplu cel școlar, unde vor apărea dificultăți de concentrare sau o nevoie permanentă a copilului de a sări de la o temă la alta, ori o tratare superficială a situațiilor pedagogice.

Bucuria jocului, forța creatoare, curiozitatea în descoperirii lumii, toate acestea se află în noi de la naștere, parte spirituală a ființei umane. Copilul învață pentru că se joacă, nu altfel, și asta o știm foarte bine, părinți și educatori. Și nicio jucărie sau joc din lume nu pot educa copilul fără să avem grijă, în primul rând, de aceste forțe de viață creative, să le menținem vii, să se poată desfășura liber prin joc, fără îngrădire.


Despre joc si jucării


Uitându-mă la ce există azi pe piață (semn că există și cerere) mă întreb: ce determină adultul să ofere copilului o jucărie: e valoarea sa de marketing sau beneficiile reale pentru educație? Ambele?

Departe de mine critica pt jucăriile la modă, jocurile pt console, aparatele AI care vorbesc și ”se joacă” cu copiii și tot ce e promovat destul de agresiv în media sau în mediul școlar, au și ele rostul și farmecul lor. Mă întreb însă dacă putem calcula timpul petrecut cu ele ca ”joacă” ori este doar ”entertainment”, o activitate în care fantezia este, de cele mai multe ori, doar la autor.

”Te-ai jucat destul, acum hai la teme”, așa se întrerupe de multe ori un video game in care copilul a mișcat minute sau ore fix 2 degete, mereu aceleași 2 degete, și a urmărit o aplicație software.. Publicitatea ne spune că ele dezvoltă aptitudinile copilului, Pedagogii însă avertizează că multe dintre ele nu dezvoltă aptitudini ci invers, ele ”înrobesc” o anumită aptitudine a copilului pentru a servi în acel joc.. Ca fost profesor de educație fizică aș putea spune multe despre jocul ”digital” și efectele sale, bune și rele, despre reflexe și jocuri video sau despre simțul echilibrului și educația vizuală... dar asta într-o altă postare.

M=am gândit ca, în încheiere, sa las mai jos câteva îndrumări de bază pe care le-am considerat utile în lucrul adultului cu cei mici. Pe unele le-am descoperit in activitatea mea de profesor Waldorf, pe altele le-am preluat sau le=am învățat pe propria-mi piele de părinte. Dacă vă vor fi de ajutor și credeți că ajută ți pe alții puteți oricând să partajați aceste rânduri cu prietenii voștri in mediul online.

Încep cu o temă de actualitate în pandemie. ”Ia-ți jucăria și du-te în camera ta să te joci.” Nu voi spune nimic despre fraza asta, așa de des întâlnită, mai ales acum când mulți adulți lucrează de acasă și sunt tentați să o aplice adesea.. In schimb, vreau să reamintesc că cei mici au mare nevoie să stea și să se joace alături de adulții din casă. asta le dă sentimentul de siguranță, se simt protejați și iubiți. Mai târziu acest lucru se va reflecta în modul cum se simte alături de alți copii și în comunitate. De aceea, cei tentați să folosească des această frază, ar trebui să se întrebe de fiecare dată: ”se poate și altfel?”

Următoarea e mai ales pentru tați, ei sunt de obicei ”făptașii”. ( iar eu sunt primul ”păcătos”) Dragi bărbați, doar dvs și numai dvs știți valoarea unei jucării high tech sau AI. Chiar dacă ați sacrificat un salariu sau 10 pentru ea, să nu uitați totuși că părerea dvs despre valoarea, frumusețea, utilitatea sau scopul unei jucării nu este mereu aceiași cu cea a copilului. De aceea, nu vă mirați dacă cel mic va transforma robotul cel scump într-un minunat scafandru în cada de baie ori că doctorul din el va dori să opereze noua tabletă sau consolă de jocuri video. În cazul jucăriilor sofisticate, copilul va avea știința să ”o joace”, nu și să înțeleagă fragilitatea, valoarea și utilitatea unei jucării. Dacă acestea sunt foarte importante pentru dvs, ar fi mai bine să renunțați la cumpărarea jucăriei respective, indiferent cât vă doare acest lucru.

Un principiu banal dar adeseori uitat: lăsați copiilor timp destul și liniștea necesară pentru a se juca, nu-i întrerupeți dacă se joacă cu plăcere cu jucăriile sau obiectele din jur. Nu e vina lui că dvs ați planificat altceva exact in momentul acela de bucurie maximă.

Observați discret, în fiecare zi, modul în care copilul se joacă. Astfel vă puteți face o imagine despre dezvoltarea sa. Nu interveniți in joc decât dacă v-o cere el sau simțiți că are nevoie de încurajare ori aprobare. Lăsați-vă atras în jocul și fanteziile sale, în povestea sa, Colaborați și nu încercați să ”deturnați” jocul pentru un scop educativ imediat sau alt motiv ”intelectual”, de cele mai multe ori copiii pierd energia și dorința de a se juca pentru că jocul nu mai e ”liber”.

Mulți adulți încearcă, prin jocuri pedagogice care stimulează intelectul, să accelereze dezvoltarea cognitivă a copilului. Adulții cad ușor în capcane de marketing, mai ales când e vorba de a dărui celor mici cadouri, dorința adultului să bucure copilul e adesea speculată in publicitate. Aici, cred eu., există o regulă de aur: dacă copilul nu este interesat de jocul respectiv, nu insistați, înseamnă că jocul respectiv încă nu corespunde stadiului în care se află copilul. Pur și simplu îndepărtați jucăria respectivă și încercați, după un timp, să o prezentați din nou. Atenție: jucăriile sunt pentru cei mici nu pentru orgoliile celor mari. Uneori veți avea nevoie de mult tact pentru a explica bunicilor și mătușilor de ce ați îndepărtat o jucărie, tocmai jucăria ”aia”,

Nu influențați creativitatea copilului dumneavoastră cu prea multă „stimulare”. Jocul ar trebui să fie ușor și distractiv, chiar dacă „beneficiul” nu este concret măsurabil. Copilul descoperă lumea prin joc, în ritmul său individual, nu în cel dorit de adulți.

Uneori suntem tentați să ne ”delectăm” copiii în loc să ne jucăm împreună cu ei, transformându-i astfel în spectatori pasivi la jocul nostru. Nu uitați, dacă nu sunteți la teatru sau la vreo serbare, copiii trebuie să se joace cu dvs, nu să rămână spectatori liniștiți într-un colț.

Si aș încheia cu ceva care e foarte sensibil și unde, de cele mai multe ori, suntem extrem de subiectivi: securitatea copilului în timpul jocului. Binențeles că primul gând e să evaluăm riscurile evidente: foc, gaze, apă , obiecte stricate, ascuțite etc , Dar, dincolo de asta, există riscul (mare) ca părintele să judece o situație doar in funcție de experiența sa proprie. Unii evită, de exemplu, trotineta pentru că ei au avut o experiență traumatică cu aceasta in copilărie. Sau invers, sunt tați tentați să încurajeze copilul să se joace cu obiecte periculoase, pe care copilul nu poate sa le controleze, doar pentru ca ei s-au distrat de minune in copilărie cu acele obiecte și s-au simțit „viteji”. Personal încerc să mă detașez de acest mod de gândire și să imi pun întrebarea: „sunt forțele fizice ale copilului , precum și înțelegerea sa, destul de bine dezvoltate pentru a face față unei anumite situații? Indiferent de experiența mea personală, sunt eu pregătit să evaluez situația corect sau poate trebuie să am mai multe detalii pentru a lua o decizie corectă? Ce ar putea merge prost? Ce aș putea schimba dacă am dubii pentru o situație? Cum se raportează copilul meu la o situație care ar putea fi riscantă? ”


Despre autor:

Marius Ionescu a studiat pedagogia Waldorf și teatrul în Germania, a fost profesor in scoala Wadorf, trainer si manager în corporații, avand permanent ‘o viata paralela’ ca actor și trainer de comunicare pentru copii și adulți. Din 2019 este co-fondator al proiectului Casa cu ARTe și initiatorul site-ului educam.ro care promovează jucării dezvoltate de pedagogi.



#educam.ro #jucarii #toys #pedagogie #parenting #educatie

180 afișări0 comentarii
bottom of page