top of page
play-2293838_1920.jpg

Hello, noi suntem educam.ro!

  De ce educam.ro:

     

        In 2019 am început să dezvoltăm proiectul cultural educativ ”Casa cu ARTe” in București promovând cursurile de artă pentru copii și adulți cu scopul de a dezvolta sensibilitatea artistică a oamenilor și de a promova arta în general, fara insa a o separa de celelalte domenii, un loc in care incurajam eliberarea potentialului creator al fiecarui vizitator si unde ne dorim sa dezvoltam initiative de viitor, cu sens si inovative, bazate pe initiativa celor ce ne calca pragul. În actul de predare și de pregătire a profesorilor am adoptat multe dintre principiile pedagogiei Waldorf. Din nevoia de a găsi noi materiale didactice care să ne însoțească în munca noastră cu copii, am căutat diferite jocuri și jucării prin care copiii să înțeleagă mai ușor lumea sunetelor ori simple principii din natură. Astfel a luat naștere ideea de a promova jucării dezvoltate de pedagogi, simple, cât mai ecologice, care să-i însoțească pe copii pe drumul ințelegerii naturii, artei și științei. Astfel, colaborarea cu firma Kraul din Germania sau alte firme cu același renume a venit firesc, fiind purtați de aceleași principii și crez pedagogic. Pentru jucăriile și kiturile de experiment oferite de educam.ro, accentul se pune întotdeauna pe bucuria de a ne juca, de a observa și de a experimenta. Cu imaginația lor, copiii își proiectează mediul de joacă, își adună propriile experiențe.. În opinia noastră, să construiești singur, să experimentezi ”pe viu”, să simți nemijlocit cum acționează un principiu din natură este cel mai bun demers pedagogic pentru a sustine copilul în dezvoltarea sa. Din punct de vedere economic, un principiu pe care îl urmăm și este important de menționat: știm că efortul părinților este considerabil și încercăm, pe cât posibil, să menținem prețurile cât mai aproape de cele din țara de origine a producătorului, atât cât ne permit regulile comerciale, de acoperirea costurilor de transport și alți factori care pot avea efect asupra prețului de desfacere. Educăm.ro este, in primul rând, un proiect de suflet, un mic pas prin care vrem să sprijinim principiile unei educații de calitate. La sugestia Dvs, vom fi mereu deschiși să adăugăm noi produse, să primim noi provocări, datele noastre de contact sunt usor de găsit pe acest site sau pe paginile de social media. Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

 

Cine suntem din punct de vedere legal:

Educam.ro este deținut de Hresis Recruitment & Consulting SRL din București, cu sediul in sect 1 Strada Lipova nr 31. cod unic de Înregistrare 34815220.

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Instagram

Contact

I'm always looking for new and exciting opportunities. Let's connect.

Persoană de contact Marius Ionescu

0751295380

bottom of page